35.000 persoane au vizitat Casa Muzeelor in primul an de existenta

casa muzeelor

Astăzi se împlinește un an de la deschiderea oficială a Casei Muzeelor, unde se află cinci muzee: Muzeul Pogromului de la Iași, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Poezie(i), Muzeul Literaturii Române, Muzeul Copilăriei în Comunism.

„Suntem recunoscători pentru un an în care ne-am bucurat de zeci de mii de vizitatori, un an plin de evenimente și multe proiecte care ne-au deschis și mai mult către oameni”, au transmis cei de la Muzeul National al Literaturii Romane.

Până acum, la Casa Muzeelor au fost 𝟑𝟓.𝟕𝟗𝟏 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢. Au fost organizate sau găzduit 𝟏𝟐𝟖 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 și 𝟖 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐭𝐞𝐦𝐩𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞, la care au participat 𝟏𝟎.𝟕𝟎𝟗 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞. S-a format un program consistent de educație muzeală care a adus publicul tânăr mai aproape de patrimoniu. De asemenea, s-a organizat un punct de sprijin continuu pentru refugiații din Ucraina.