31 ani de la procesul si executia sotilor Ceausescu

proces-ceausescu-1280x720

In 25 decembrie 1989 a avut loc procesul cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. In aceeasi zi, cei doi au fost executati in garnizoana Targoviste.

Nicolae si Elena Ceaușescu au fugit din capitală pe 22 decembrie, ora 12:09, cu doi colaboratori loiali, Emil Bobu și Manea Mănescu, într-un elicopter pilotat de Vasile Maluțan. Ei s-au îndreptat spre reședința de la Snagov unde au ajuns în jurul orei 12:21, iar la 12:47 a decolat spre Târgoviște.

În apropiere de Boteni (lângă șoseaua București-Târgoviște) au abandonat elicopterul (13:30), căruia i s-a cerut să aterizeze de către armată. Ofițerii de securitate au oprit mașina doctorului Nicolae Deca (Dacie roșie cu numărul 4B-2646), căruia Ceaușescu i-a zis: „A fost lovitură de stat, organizez rezistența la Târgoviște”.

În comuna Văcărești, doctorul Deca a spus, că are probleme tehnice cu mașina. Soții Ceaușescu și unul din ofițerii de Securitate au continuat drumul (de la ora 14:15) cu mașina unui alt cetățean găsit pe drum, Nicolae Petrișor (Dacie neagră numărul 4DB-3005). Au ajuns mai întâi la Fabrica de Oțeluri Speciale din Târgoviște, apoi (la ora 15) la Centrul pentru Protecția Plantelor aflat la 5 km de Târgoviște, de unde au fost preluați de milițienii mr. Ion Enache, sergentul major Constantin Paisie, și șoferul plutonier Andrei Osman (ora 15,30).

S-au îndreptat spre sediul miliției din oraș, care a fost între timp ocupat de revoluționari, deci într-o mașină „radar” au fugit spre localitatea Rățoaia. Au stat ascunși lângă o pădure până la lăsarea întunericului, când au revenit la sediul Miliției Județene (ora 17:50). Aici soții Ceaușescu au fost arestați și percheziționați de revoluționarii conduși de Ilie Știrbescu.

La ora 18:10, sub escorta a doi ofițeri de armată (Ion Mareș și Ion Țecu), a locțiitorului comandantului Securității județene, colonelul Dinu (care a condus mașina ARO), și plutonierului de miliție Constantin Paisie, au fost transportați la garnizoana din Târgoviște (UM 01378 și UM 01417).

Comandantul garnizoanei, Andrei Kemenici, într-un interviu acordat ziarului Jurnalul Național pe 23 martie 2009, a declarat următoarele:

„M-am dus la ei cam la o oră după ce au fost aduși în unitate. M-am prezentat și m-au întrebat cui mă subordonez. „Comandantului armatei”. „Și mai cui?”. „Ministrului Apărării Naționale”. „Care ministru?”. „Păi tovarășul Ceaușescu, nici eu nu mai știu, la gălăgia care e în București…”. I-am spus că în documentele mele scrie că atunci când ministrul Apărării Naționale nu poate să-și exercite funcțiile, locul i-l ia șeful Marelui Stat Major, care era generalul Gușă. „Cum mă, ăla pe care l-am trimis la Timișoara și nu a rezolvat problema?! Ăla e cu rușii”. „Așa scriu actele, dar eu nu am vorbit cu el deloc”. „Și cu cine ai vorbit?”. „Vă informez că ordinele care se dau comandanților de armată sunt date de generalul Militaru”. Ceaușescu a zis că ăsta-i spion sovietic, e KGB-ist, că l-a scos afară din armată. „Mie mi s-a spus de generalul Militaru că toate problemele dumneavoastră – nu mai știu exact cum m-am adresat atunci – vor fi soluționate de generalul Stănculescu”. Atunci, Ceaușescu și-a pus mâna pe mâna mea și a zis: „Să știi că ăsta e ministrul tău! Eu, azi-dimineață la 10:00, l-am numit în locul lui Milea, care a trădat. E bine, numai ordinele lui să le asculți”.

Și s-a bucurat mult când a auzit că eu execut ordinele lui Stănculescu. Unitatea militară a fost amenințată de mai multe ori prin telefon, că va fi atacată. În practică însă, militarii care asigurau apărarea au fost confruntați numai cu niște simulatoare electronice montate în apropierea unității, care emiteau efecte sonore și vizuale, imitând focuri și rafale de arme automate la care s-a răspuns prin foc real executat cu armele de infanterie din dotare. Situația era foarte încordată, cuplul Ceaușescu a fost urcat de două ori chiar și într-un TAB pentru a asigura apărarea lor și a preveni eliberarea.

La 24 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional.Din cauza paranoiei revoluționarilor, decretul a fost scris de mână într-un WC al Ministerului Apărării Naționale.

Conform unui documentar BBC, Ion Iliescu n-ar fi dorit executarea Ceaușeștilor, dar generalul Victor Atanasie Stănculescu a declarat că în caz contrar armata nu va colabora cu Consiliul Frontului Salvării Naționale.În cele din urmă Iliescu a acceptat executarea cuplului pentru a obține sprijinul armatei.

Situația este prezentată puțin diferit în cartea „În sfârșit, adevărul…” Generalul Victor Atanasie Stănculescu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, apărut în 2009 la editura RAO, în care generalul Stănculescu relatează că Vasile Ionel a fost însărcinat cu organizarea procesului Ceaușeștilor, în legătură cu care Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu i-au cerut să-i suprime pe Elena și Nicolae Ceaușescu.

Completul de judecată al Tribunalului militar, autointitulat „tribunal al poporului” a fost format din doi judecători militari, coloneii Gică Popa (președinte) și Ioan Nistor, și trei asesori populari, căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea și locotenentul Ion Zamfir. Grefierul era plutonierul-major Jan Tănase.

Acuzarea a fost reprezentată de procurorul militar Dan Voinea, iar apărarea a fost asigurată de avocații din oficiu Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu. Deplasarea la Târgoviște a membrilor „Tribunalului Militar Excepțional” s-a făcut cu 5 elicoptere. Într-unul din elicoptere se aflau cele două prelate verzi, în care urmau să fie înfășurate cadavrele soților Ceaușescu.

Procesul a început pe 25 decembrie ora 13:20 și s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana din Târgoviște.

Capetele de acuzare erau:

Genocid – peste 60.000 victime;
Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe etc.
Subminarea economiei naționale.
Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.

Aceste acuzații n-au fost dovedite, ci doar numite de acuzatori împreună cu menționarea descrierilor făcute de presă ale unor infracțiuni atribuite de jurnaliști Ceaușeștilor. Avocații impuși cuplului i-au acuzat în loc să-i apere.

Nicolae Ceaușescu a afirmat că nu recunoaște tribunalul și se pare că avea dreptate în această privință, singura calitate oficială a celui care a semnat decretul era cea de a fi unul din liderii loviturii de stat.

Nici până azi nu a putut fi dovedită existența unor conturi secrete care ar fi conținut banii menționați de acuzatori.Acuzația de genocid nu a fost probată nici până acum. De la început, Nicolae Ceaușescu a contestat procesul din punct de vedere juridic și nu politic. El și-a păstrat luciditatea, de la debutul procesului și până în clipa execuției.

Din punct de vedere juridic, „procesul Ceaușescu” a avut loc prin încălcarea unor norme procesuale legale, și anume: lipsa unui act de sesizare și neînregistrarea acestui act, necomunicarea către inculpați a actului de sesizare, neefectuarea urmăririi penale și a expertizei psihiatrice în timpul urmăririi penale, nefixarea termenului de judecată, imposibilitatea alegerii apărătorilor, nerespectarea termenului de declarare a recursului și nejudecarea acestuia.

Legile românești nu permiteau aplicarea pedepsei cu moartea la mai puțin de zece zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a verdictului.

Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la ora 14:45 și deși verdictul admitea recurs, a fost executată cinci minute mai târziu (14:50), în curtea garnizoanei, lângă clădirea corpului de gardă.

Unul din avocați motivase că din moment ce inculpații nu recunosc tribunalul, nu mai există cale de atac a sentinței, așa că decizia trebuia să devină definitivă.

Înaintea execuției, Elena Ceaușescu a afirmat, fiind pusă în față cu executarea separată a fiecăruia și referindu-se la soțul ei: „Împreună am luptat, să murim împreună!”Au fost legați forțat la mâini, lucru față de care au protestat vehement.

În drum spre locul execuției Nicolae Ceaușescu a remarcat „Puteam fi împușcați fără mascarada asta!”, apoi a strigat: „Moarte trădătorilor!” și a intonat câteva versuri din Internațională.

După executarea cuplului, pedeapsa cu moartea a fost abolită în România. Cadavrele lor au fost transportate cu elicopterul la Stadionul Ghencea, unde s-au rătăcit, fiind găsite a doua zi, și duse la morga Spitalului Militar Central. De acolo au fost transportate la Cimitirul Ghencea, și înmormântate în secret.

La scurt timp după execuție (ora 14:50), pe postul național de televiziune s-a citit comunicatul privind execuția soților Ceaușescu. Fragmente din filmarea cu procesul și finalul execuției au fost difuzate în aceeași zi la televiziunea națională.

Intensitatea focurilor de armă în București a scăzut după difuzarea pe 25 decembrie pe postul național de televiziune a execuției soților Ceaușescu. Focuri de armă sporadice au mai fost înregistrate până pe 27 decembrie. Conform liderilor loviturii de stat, Ceaușeștii au fost omorâți pentru a-i opri pe teroriști, dar s-a demonstrat în mod concret că nu au existat teroriști.

O susținere mai nouă din cadrul urmăririi penale a unor „infracțiuni contra umanității” afirmă că noul regim a declanșat o „psihoză a terorismului” prin acțiuni de diversiune.

În 1990, Colonelul Gică Popa, președintele completului de judecată, a fost avansat la gradul de general de justiție. La 1 martie 1990, un comunicat al guvernului a anunțat că Gică Popa s-a sinucis în biroul său.

Sursa: ro.wikipedia.org