30 la suta din scolile iesene nu au aviz DSP iar 20 la suta aviz ISU

toaleta scoala

223 unitati cu personalitate juridica si 401 unitati de invatamant arondate vor deschide portile in aproximativ 2 saptamani pentru scolarii din acest an. Potrivit statisticilor, 30 % de unitati nu au autorizatie sanitara de functionare, iar aproximativ 20 la suta dintre cladirile in care vor invata copiii nu au autorizatie de securitate la incendiu.

Principalul motiv pentru care scolile nu primesc autorizatie sanitara este organizarea grupurilor sanitare si lipsa apei curente, asigurarea apei calde si apei reci la nivelul toaletelor.

Prof. dr. Genoveva Farcas, Inspector Scolar General ISJ Iasi: „La nivelul judetului Iasi exista unitati de invatamant care nu au autorizatie sanitara de functionare, dar care vor putea beneficia de conditii bune pentru desfasurarea activitatii educationale pentru ca in conformitate cu Ordonanta de Urgenta 144, primariile, consiliile locale sunt eligibile pentru achizitionarea de containere si sanitare mobile, care vor permite aceasta dotare a scolii si care va permite obtinerea autorizatiei sanitare de functionare”.

In ceea ce priveste autorizatia de securitate la incendiu, din totalul de 1107 cladiri ce apartin unitatilor de invatamant, 116 dintre acestea nu se supun procedurilor de obtinere a autorizatiei.

Silvia Bolohan, purt. de cuv. ISU Iasi: „Pe raza judetului Iasi sunt 1107 cladiri cu destinatia de invatamant. Dintre acestea 207 sunt autorizate, 116 nu sunt autorizate, si 784 nu necesita autorizare. Cele care nu necesita autorizare sunt construite intr-o perioada in care nu erau supuse acestui de avizare, autorizare. Dar nici nu au suferit in timp modificari constructive care sa conduca la indeplinirea acestei obligatii. Trebuie inteles faptul ca, indiferent de cladirea in care se desfasoara procesul de invatamant, indiferent ca se supune sau nu autorizarii, este necesar ca elevii sa beneficieze de siguranta si aceste cladiri sa fie dotate cau mijloace de prima-interventie in caz de situatii de urgenta„.

In anul scolar 2019-2020 au fost un numar de 255 de controale in institutii de invatamant care s-au soldat cu 425 de avertismente, 78 de amenzi in cuantum de peste 310 000 lei pentru 823 de deficiente. In principal, acestea au constat in instalatii electrice defecte sau utilizate necorespunzator , situatii in care nu functionau instalatiile de semnalizare si lipsa dotarii cu mijloacele de interventie.