30 de camioane cu ajutoare, donate de americani, ajung în Ucraina prin hub-ul umanitar de la Suceava

DSC06237

Mircea Divricean, Consulul Onorific al României în Utah, a fost implicat într-una dintre cele mai mari campanii umanitare din SUA în beneficiul refugiaților din Ucraina. Campania „Driven To Assist Ukraine”, lansată în martie 2022, în statul Utah, imediat după invazia Ucrainei de către Rusia anul trecut, a strâns în statul Utah 40 de tone de bunuri materiale în valoare de aproape 1 milion de dolari și 4 milioane de dolari numerar. Bunurile donate constau în haine, încălțăminte, paturi, produse de igienă corporală, scutece, mănuși, șosete, pături, truse de urgență și alte articole.

Pentru ca bunurile materiale, încărcate în 30 de camioane, să ajungă cât mai repede în Ucraina, prin intermediul hub-ului umanitar european de la Suceava, Mircea Divricean s-a implicat direct în organizarea transportului, lucrând cu o serie de instituții din România, printre care Administrația Prezidențială, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Autoritatea Vamală Română, Fundația pentru SMURD.

„A fost un efort titanic să reușim să trimitem donațiile din SUA către hub-ul umanitar european de la Suceava, dar am reușit. Am aflat recent că toate aceste donații sunt foarte bine primite de Ucraina și de cei care au nevoie de ele în aceste vremuri grele. Sper din tot sufletul că aceste articole donate vor aduce o rază de căldură și speranță în viețile celor care au pierdut atât de multe. De asemenea, am mai aflat că este primul ajutor umanitar din SUA către hub-ul umanitar din Suceava”, spune Mircea Divricean.

La rândul său, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, i-a mulțumit pentru efortul depus: “Suntem mândri de implicarea domnului Mircea Divricean, consulul onorific al României în Utah, într-una dintre cele mai mari campanii umanitare din Statele Unite, organizată în beneficiul refugiaților din Ucraina. Mircea Divricean este un exemplu de cum poți coordona și gestiona exemplar un astfel de proces amplu, arătând solidaritate și empatie față de refugiați.”

                Campania „Driven To Assist Ukraine” a fost lansată în martie 2022, în statul Utah, ca strângere de donații de către liderii filantropici locali. Consulul Onorific al României în Utah, Mircea Divricean, a lucrat la campania umanitară, împreună cu o serie de lideri locali și fundații, printre care Larry H. Miller Company, Larry H. & Gail Miller Family Foundation, guvernatorul statului Utah, Spencer Cox și soția sa, Abby Palmer Cox.