25 de proiecte adoptate în ședința ordinară a CJ Iași

Plenul Consiliului Judetean a votat astazi 25 de proiecte de pe ordinea de zi. Cel mai discutat subiect a fost intentia Consiliului Judetean de a prelua 61 hectare de teren de la Fortus.
Consilierii județeni au aprobat astăzi inceperea demersurilor pentru trecerea din domeniul public al statului român și din administrarea Autorității Activelor Statului în domeniul public al județului Iași a unei suprafețe de aproape 61 de hectare de la Fortus.
”Dacă solicitarea noastră primește răspuns favorabil și evident și va avea loc această trecere din domeniul public al statului român în domeniul public al județului Iași în administrarea CJ Iași ne dorim ca acolo pe acea platformă să dezvoltăm practic un parc tehnologic inovativ astfel încât să dăm valoare acelei zone și va aduce și va contribui nu doar a municipiului Iași ci a întregului județ Iași, pentru că suprafața este una foarte mare, oportunitățile investiționale acolo pot fi de asemenea pe măsură.”- a declarat Costel Alexe, președinte CJ Iași
Tot în ședința de astăzi, a fost aprobat studiul de prefezabilitate pentru Spitalul Clinic Integrat de Boli Respiratorii, spital pe care Consiliul Județean îl va construi de la zero. Consilierii județeni au mai decis să mandateze Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași să contracteze servicii sociale de la furnizori publici sau privați. De asemenea, a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al RA Aeroportul Iași, dar și modificări necesare la proiectul de dezvoltare.