220 milioane de euro pentru doua parcuri de retail

Două parcuri de retail din Iași și Pașcani vor fi rebrănduite sub denumirea „M Park”: cele două proprietăți au făcut parte din tranzacția recentă între Mitiska și LCP Group, parte a M Core, care a devenit cel mai mare proprietar de parcuri comerciale din România, cu 25 de parcuri de retail.

Într-un comunicat primit la redacție, M Core anunță lansarea „Square 7 part of M Core”, un joint venture strategic între M Core și Square 7 Properties – o nouă platformă de management pentru portofoliul M Core din România. Maangementul va fi asigurat de Clemens Petschnikar, CEO al Square 7 Properties.
Potrivit verificărilor APIX.ro, în municipiul Iași, parcul de retail este cel din zona Tudor Vladimirescu, cu o suprafață de 11.000 mp unde se află magazine precum Flanco, Jysk, KIK, Pepco și Maxi Pet, alături de supermarketurile Kaufland și Lidl. Parcul de retail are o parcare de 500 de locuri și a fost deschis în anul 2014. La Pașcani, este vorba despre un parc de retail cu o suprafață de 7.500 mp, deschis în 2017, pe str. Moldovei. Printre chiriași se numără Kaufland, Pepco, Flanco, Deichmann, Takko și TXM.

220 milioane de euro pentru doua parcuri de retail

Tranzacția a avut loc anul trecut și a fost finalizată în decembrie 2023. Potrivit Forbes, prețul de achiziție a fost de 219 milioane euro.

Potrivit comunicatului primit la redacție, brandul M Park este destinat parcurilor și proprietăților de retail de dimensiuni medii, cu spații închiriabile de până la 20.000 de metri pătrați. Mixul de chiriași al M Park este format din magazine ancoră, alături de furnizori locali de servicii și operatori food.
„Clemens Petschnikar va asigura tranziția optimă a proprietăților către brandul M Park. Cu peste 150.000 de vizitatori zilnic în portofoliul din România, angajamentul nostru față de management și dezvoltare rămâne ferm, pe măsură ce intrăm în această nouă fază de extindere a M Core”, se mai precizează în comunicat.

Celelalte parcuri de retail ale M Core sunt în Arad, Bacău, Bistrița, Baia Mare, București & Ilfov, Buzău, Brăila, Caransebeș, Câmpina, Drobeta Turnu-Severin, Mediaș, Medgidia, Odorheiu Secuiesc, Reșița, Giurgiu, Mioveni, Ploiești, Sighetu Marmației, Slatina, Slobozia, Târgu-Mureș și Tulcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *