17 firme vor realiza primul studiu de fezabilitate pentru construirea unui Aeroport International la Galati

aeroport galati 1

Astazi a fost semnat contractul privind realizarea studiului de fezabilitate pentru aeroportul internațional Galați-Brăila.

„Este pentru prima oară când, dincolo de vorbe și promisiuni, se fac pași reali pentru a se construi un aeroport care să deservească zona Galați-Brăila. Trebuie să arătăm că se poate și în regiunea noastră, nu doar în centrul și vestul țării. Acum, vorbim de lucruri concrete, de studii, analize și o strategie clară, pe care le implementăm, pas cu pas, alături de colegii de la Consiliul Județean Brăila. După nenumărate studii și analize, specialiștii au decis că cel mai bun loc pentru a fi construit acest aeroport este zona Braniștea – Schela, având în vedere și conectivitatea cu infrastructura rutieră și feroviară din apropiere”, a spus presedintele CJ Galati, Costel

Aeroportul Galați-Brăila, care va fi unul de marfă și de pasageri, cu o pistă de peste 4000 de metri, este deja inclus în Master Planul Național de Transport și are sume prevăzute inclusiv în bugetul României pentru realizarea studiilor. De asemenea, au fost alocați bani și din bugetele proprii ale celor două consilii județene.

Firmele care vor realiza aceste studii au experiență mare în domeniu, proiectând aeroporturi din țară, precum și din străinătate, fiind implicate în proiectarea Aeroportului Otopeni, precum și în proiectele de la Mihail Kogălniceanu și Timișoara. O veste foarte bună este că inclusiv mediul academic gălățean, prin specialiștii de la Universitatea <Dunărea de Jos> , este implicat în acest importat proiect de dezvoltare a zonei Galați-Brăila.

„Vor fi realizate zeci de studii și descrieri tehnice preliminare privind terminalul cargo și de pasageri, căile de rulare, turnul de control și sistemele de semnalizare. Ne dorim ca pe acest aeroport să poată ateriza orice tip de avion”, a mai precizat Costel Fotea.