160 de dosare penale pentru trafic de minori la Iași

perchezitii-politie-mascati-640x400

De la începutul anului şi până în clipa de faţă, pe rolul instanţelor ieşene au fost înregistrate şi trimise in judecată 160 dosare penale având ca obiect „traficul de minori”. Cele mai vulnerabile sunt tinerele care provin din centre de plasament sau cele din familii dezorganizate. Sub pretextul unei false povesti de dragoste sau a gasirii unui loc de munca, acestea ajung pe mainile proxenetilor care le exploateaza sexual, de cele mai multe ori, in tari din Europa. Anul acesta, două persoane acuzate de trafic de minori au fost condamnate la cinci ani de închisoare cu executare pentru ca a fi pacalit o tanara de 17 ani căreia i-au promis că va fi angajată în calitate de bonă. Cel mai controversat caz a fost depistat in urma cu cateva saptamani, cand DIICOT a descins la casa lui Morel Bolea, detinatorul unei agentii de modele, pentru a lua probe intr-un dosar cu trafic de minori. Oamenii legii susțin că, în perioada 2000-2016, mai multe persoane vătămate, minore ar fi fost recrutate prin intermediul unei organizații neguvernamentale și a unei agenții de modelling, înființate în Iași. Victimele erau ulterior exploatate sexual, prin manipulare și abuz emoțional.