15 unitati de invatamant din judetul Iasi au primit granturi pentru combaterea violentei scolare

15 unități de învățământ din județul Iași au beneficiat de granturi pentru realizarea unor proiecte de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar, în scopul creării unui climat sigur și incluziv.

Elevii au participat la concursuri de eseuri, postere și videoclipuri pentru a stimula creativitatea și a promova comportamentele non-violente și interacțiunile pozitive. De asemenea, au luat parte la flashmoburi destinate sensibilizării asupra consecințelor comportamentelor violente și conștientizării importanței unui climat educațional armonios.

„De când am început să lucrez cu mentorul meu din clasa a X-a, unele lucruri par mai ușoare la școală. Ea m-a învățat cum să mă descurc cu temele grele și cum să vorbesc atunci când mă simt puțin în afara locului. Înainte, mă simțeam singură și uneori chiar speriată să vin la școală. Dar acum, știind că ea este acolo, mă simt mai încrezătoare și am început chiar să-mi fac prieteni noi. Este ca și cum aș avea o soră mai mare la școală, care mă înțelege și îmi stă alături. Mi-a schimbat cu adevărat viața la școală și sunt atât de recunoscătoare pentru asta”, a spus o elevă, clasa a VI-a.

„Am învățat că, fiind mai bun, îi pot schimba pe cei din jur”, elev, clasa a IX-a.

„Prin aceste activități, am învățat că toți suntem oameni și «diferit» nu înseamnă defect. M-am simțit mai bine deoarece am avut șansa să văd prin ochii unei persoane agresate, dar și prin ochii agresorului. Cu fiecare astfel de activitate putem schimba comportamentele agresive”, elev, clasa a X-a.

Activitățile fac parte din Programul de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar pentru care Ministerul Educației a alocat în anul școlar 2023-2024 peste 1.400.000 de lei, prin Mecanismul Național de Susținere a Prevenirii Criminalității gestionat de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *