15 ieseni au scapat de carantina si peste 2800 de autoizolare

Sharing is caring!

Izolarea și carantinarea celor care ar putea fi infectați s-au transformat din obligații în recomandări, după decizia Curtii Constitutionale. Bolnavii cu coronavirus pot pleca din spitale, la cerere.

Raed Arafat a trimis, ieri, o informare către prefecturi, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.

La Iasi erau 15 persoane in carantina si peste 2800 in izolare la domiciliu. De aseara au inceput controale mixte in zonele aglomerate. Acestea vizeaza centrele comerciale, agenți economici, instituții publice, piețe, târguri, oboare, ștranduri, piscine, terase, cluburi, gări, autogări, aeroport, hoteluri, pensiuni, zone de agrement, parcuri, mijloace de transport persoane, manifestări religioase și activități sportive și orice alte activități și spații care implică participarea unui număr mare de persoane.

Toate persoanele beneficiare ale suspendării temporare a măsurii de izolare la domiciliu/carantină trebuie informate că, în situația în care, în decursul celor 14 zile de la revenirea în țară sau de la ultimul contact cu un caz confirmat, acestea devin pozitive pentru virusul Sars-CoV-2 riscă să intre sub incidența legii conform art. 352 din Noul Cod Penal (infracțiuni contra sănătății publice – Zădărnicirea combaterii bolilor) și să sufere consecințele săvârșirii aceste fapte.

shares