14 elicoptere ucrainene configurate pentru misiuni civile vor ajunge la Airbus Helicopters România

IMG-20220308-WA0031

Ca urmare a primirii aprobărilor diplomatice de survol din partea autorităților române, încă cinci elicoptere ucrainene configurate pentru executarea misiunilor civile și fără armament la bord se află, la acest moment, în deplasare către județul Brașov, pentru operațiuni de mentenanță planificate la Airbus Helicopters România.

Și pentru aceste aeronave au fost depuse, conform reglementărilor aeriene naționale, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil.

În total, au fost acordate aprobări diplomatice de survol, pentru deplasarea către Airbus Helicopters România, pentru 14 elicoptere, restul aparatelor de zbor urmând a sosi în perioada imediat următoare.