132 laboratoare de analiza vor emite de azi rezultate la analize Covid cu validare rapida

Teste Covid19 Gral Medical

În aplicarea Hotărârii de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începand de astazi, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență comunică următoarele proceduri de lucru:

La nivel național, cele 132 laboratoare autorizate vor putea emite, începând de mâine, 9 decembrie a.c.,  rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă.

În cea de-a doua etapă, rețeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapida va fi extinsă la nivelul farmaciilor și medicilor de familie. În acest moment ei pot efectua teste COVID-19 cu validare în 24 de ore.

Operaționalizarea întregii rețele de puncte de testare cu validare rapidă va fi realizată până la sfârșitul lunii.