130 de sancțiuni au fost aplicate într-o razie în municipiul Suceava

foto 3 (1)

În data de 31.03.2022 Poliția Municipiului Suceava a organizat o razie în sistem integrat,fiind angrenate toate structurile din cadrul subunității. S-a acționat pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și siguranței cetățeanului, pentru combaterea faptelor cu violență, a infracțiunilor de furt și tâlhărie, descoperirea autorilor și tragerea la răspundere penală pentru faptele săvârșite, a prevenirii faptelor penale și contravenționale.

Dispozitivul de ordine publică constituit în cooperare cu efectivedin cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava a avut ca principal scopasigurarea ordinii și liniștii publice în zona parcurilor, spațiilor de joacă pentru copii, teraselor,magazinelor cu program non stop, sălilor de jocuri de noroc, precum și pe linia prevenirii faptelor cuviolență comise în proximitatea acestora și implicit generarea unui sentiment de siguranță însegmentul stradal.

Totodată, s-a avut în vedere prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale laregimul rutier și creșterea gradului de siguranță rutieră. De asemenea, în cadrul acțiunii s-adocumentat activitatea infracțională în mai multe cauze de furt, fiind dispuse și măsuri de reținere apersoanelor bănuite de comiterea faptelor și alte măsuri procesuale. La razie au participat 76 de polițiști, 8 jandarmi și 2 câini specializați de intervenție.

În cadrul raziei au fost verificate 333 de autoturisme și au fost testați cu aparatul etilotest 97de conducători auto.Au fost aplicate 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 65.540 lei, cele mai multe laregimul rutier dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere și au fost retrase 29 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, în cadrul raziei au fost verificate 87 de obiective (baruri, localuri, parcuri, sălide jocuri), fiind legitimate 593 de persoane.