13 vieți au fost salvate datorită a trei familii care au acceptat donarea de organe și țesuturi

transplant

Trei familii au acceptat donarea de organe și țesuturi și astfel 13 oameni au primit o nouă șansă la viață prin transplant de organe și cornee, iar și mai mulți vor avea o viață mai bună prin transplant de țesuturi osteotendinoase. Au fost ore intense pentru echipele medicale implicate în activitatea de transplant (chirurgi, anesteziști, medici de laborator, medicii specialiști nefrologi sau gastroenterologi), care au făcut într-un timp foarte scurt un adevărat maraton pentru salvarea de vieți.

Joi, 19 august, două transplanturi  au fost făcute aproape concomitent la Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti și Spitalul Judetean de Urgenta „Dr Constantin Opris” Baia -Mare , acolo unde familiile a doi pacienți aflați în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe (ficat, rinichi) și țesuturi (cornee). La Cluj, familia îndurerată a unei tinere paciente, diagnosticată în moarte cerebrală la secția ATI II a Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, a oferit altor familii șansa de a-i avea pe cei dragi alături, fiind de acord cu donarea de organe (ficat, rinichi, cord, plămâni) și țesuturi osoase.

La Centrul de Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni , 3 pacienți pot spune că “s-au născut a doua oară” datorită intrevențiilor de transplant hepatic realizate cu succes. Pentru unul dintre pacienți, o adolescentă de 15 ani, unica șansă la „mâine” era realizarea cât mai urgentă a acestei intervenții salvatoare. Echipei ATI, care a realizat 2 intervenții de transplant hepatic în același timp, urmate la foarte scurt timp de un al treilea transplant hepatic.

În același timp, alți 6 pacienți erau salvați prin transplant renal: 4 intervenții s-au realizat la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj și 2 intrevenții la Centrul de Transplant Renal al Institutului Clinic Fundeni. Alți 2 pacienți își vor recăpăta vederea în urma transplantului de cornee realizat la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti. Prelevarea țesuturilor osteotendinoase a fost realizată de echipa Băncii de Țesut de la Spitalul Clinic Colentina.

Deoarece pe teritoriul României nu au existat receptori compatibili, la Cluj au fost prezente echipele de prelevare cord și plămân ale centrelor de transplant din Torino și Bergamo, organele prelevate salvând viețile altor 2 oameni.