13 saci cu materiale medicale, găsiți în vestiarul medicilor din Piatra Neamț
Control intern la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, urmat de sesizarea autorităților. Mai multe materiale sanitare și dispozitive medicale au fost descoperite în vestiarele personalului de la Secția Ortopedie, iar unitatea medicală a anunțat că a transmis cazul către organele de urmărire penală.
Verificările au avut loc în data de 21 iulie și au fost inițiate inopinat, pentru a fi evaluate condițiile de curățenie, igienă și respectarea regulilor interne din spital. Echipa de control a verificat mai multe secții, iar la Ortopedie au fost descoperite 13 saci cu materiale sanitare și dispozitive medicale care nu ar fi trebuit să se afle în spațiile destinate vestiarelor personalului.
Potrivit conducerii spitalului, valoarea estimată a materialelor descoperite se ridică la câteva sute de mii de lei. Printre acestea s-ar afla implanturi de osteosinteză și truse medicale utilizate în activitatea chirurgicală.
Materialele au fost ridicate și sigilate de instituțiile abilitate, iar inventarierea și verificarea provenienței acestora urmează să fie realizate în cadrul anchetei. Reprezentanții spitalului precizează că, în acest moment, nu poate fi stabilit dacă produsele aparțin unității medicale sau provin din alte surse.
Conducerea spitalului a transmis că unele dintre dispozitivele găsite sunt încă folosite în intervenții medicale, în timp ce altele nu mai sunt utilizabile, însă toate aspectele urmează să fie clarificate de autoritățile competente.
Cazul este acum în atenția anchetatorilor, care vor stabili proveniența materialelor, modul în care au ajuns în spațiile respective și dacă au fost încălcate procedurile legale.