11 mai fără grevă generală

Greva generala din sanatate, anuntata pentru 11 mai , nu va mai avea loc.Sindicaliştii  au ajuns la un acord cu executivul, după 13 ore de negocieri purtate, la Palatul Victoria, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu miniştrii sănătăţii şi muncii.

Potrivit acordului stabilit aseară, toţi angajaţii din sistemul sanitar, care au înregistrat scăderi ale veniturilor nete faţă de nivelul lunii februarie, vor primi sume compensatorii. Guvernul a decis să modifice legea salarizării unitare. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, după discuții cu sindicaliștii.

Legea salarizării şi regulamentul sporurilor au fost aplicate subiectiv de unele spitale -a declarat ministrul sănătăţii Sorina Pintea după discuţiile cu sindicatele din Sănătate de la Palatul Victoria. Ea a precizat că se vor aduce o serie de modificări care să permită deblocarea acestei situaţii şi să nu existe pierderi salariale.

Potrivit ministrului muncii, Olguţa Vasilescu, există aproximativ 7.000 de persoane cărora le-au scăzut veniturile, majoritatea lucrând în doar două spitale. Ea a explicat şi care au fost principalele decizii.

Iulian Cozianu, preşedintele SANITAS Iasi  afirma  că încheierea acestui acord va conduce la stingerea conflictului de muncă, sindicatele renunţând astfel la greva anunţată pentru 11 mai.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!