Prima lună a calendarului roman, cu începutul de an la 1 martie, şi a treia în calendarele iulian şi gregorian, cu începutul de an la 1 ianuarie, este dedicată lui Mars, zeul războiului.
Denumirile zonale ale lunii păstrează, de obicei, rădăcina cuvântului originar (Mart, Mărţişor, Marţiu) sau exprimă trezirea la viaţă a naturii înconjurătoare şi încolţirea seminţei semănate (Germinar; Germinariu).
Aromânii o numeau Marţul, iar meglenoromânii Marta.
În luna martie începea aratul şi semănatul, se curăţau livezile şi grădinile, se scoteau stupii de albine de la iernat şi se retezau fagurii de miere.
Sărbătorile cu dată fixă şi cu dată mobilă, în special Măcinicii sau Sfinţii, cuprindeau obiceiuri de mare frumuseţe.
Mărţişorul este funia care adună şi împleteşte cele 365 de zile într-un şnur bicolor, simbolizând iarna şi vara, făcut cadou la 1 martie, străvechi început de an agrar.
El este un calendar simbolic confecţionat din două fire colorate în alb şi roşu, la care s-a adăugat apoi un obiect artizanal.
La începutul secolului al XX-lea mărţişorul se făcea cadou copiilor, fete şi băieţi, în dimineaţa zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui.
Şnurul mărţişorului, de care se agăţa o monedă metalică de argint sau de aur, se purta legat la mână, uneori era prins în piept sau la gât până la o anumită sărbătoare a primăverii (Măcinici, Florii, Paşte, Armindeni) sau până la înflorirea unor arbuşti şi pomi fructiferi (măceş, porumbar, trandafir, păducel, cireş), când se agăţa pe ramurile înflorite.
Cei care primeau mărţişorul credeau că nu vor fi pârliţi de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi şi drăgăstoşi, bogaţi şi norocoşi, feriţi de boli şi de deochi.
După informaţii etnografice mai vechi, mărţişorul se confecţiona din două fire răsucite de lână colorată, albă şi neagră sau albă şi albastră, şi se făcea cadou în ziua din luna martie când apărea pe cer Luna Nouă.
Aromânii puneau mărţişorul în ajunul zilei de 1 martie, adică în seara zilei de 28 sau 29 februarie.
Atât sărbătorile cu ajun, cât şi raportarea timpului la o anumită fază a astrului lunar sunt elemente specifice calendarelor lunare, mai vechi ca cele solar-lunare de astăzi.
Obiceiul mărţişorului este inseparabil de tradiţia Dochiei carpatice, sfântă creştină care a uzurpat o zeiţă lunară şi echinocţială.
Firul mărţişorului ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
Firul sau aţa toarsă înseamnă timpul care se scurge neîncetat: Ursitoarele torc firul vieţii omului la naştere, Dochia toarce firul anului la început de primăvară.
Obiceiul a fost atestat în toate teritoriile locuite de românii nord şi sud-dunăreni.
Pe arii extinse din Transilvania, Banat, Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei şi sudul Dobrogei luna echinocţiului de primăvară şi a Anului Nou agrar se numea Mărţişor.
About The Author
