Ziua Internaţională a Cântului Coral

În zilele de 8 şi 9 decembrie 2018, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi organizează, în parteneriat cu  Programul Naţional Cantus Mundi şi Corul Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin, cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului-Concurs „Ziua Internaţională a Cântului Coral”. 

Sâmbătă, 8 decembrie, începând cu ora 9.30, la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi – Amfiteatrul „Achim Stoia” vor intra în concurs 21 de formaţii corale de la unităţi şcolare din judeţul Iaşi. Laureaţii etapei de concurs a festivalului vor evolua pe scena sălii de festivități a Colegiului Naţional Iaşi duminică, 9 decembrie, de la ora 12.00, alături de invitaţii speciali ai ediţiei: Corala „Camerata” a Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi (dirijor: prof. Valeriu Gâdei), Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” Iaşi (dirijor: prof. diac. Mihai Ursache) şi Orchestra de suflători a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi (dirijor: prof. Sergiu Sandu).

Juriul Festivalului – Concurs „Ziua Internaţională a Cântului Coral” este alcătuit din specialişti ai artei corale, cu un bogat palmares la nivel competiţional, precum şi din membri ai Corului Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin.