Ziua Culturii Naționale nu înseamnă doar Mihai Eminescu
Iașul, ca să luăm un exemplu reprezentativ, cu toată mândria sa de a purta titlul de „capitală culturală a României“, este lipsit de o sală adecvată pentru concerte destinată Filarmonicii sale de renume. Deși se discută de ani de zile despre o sală multifuncțională de spectacole care să poată primi cel puțin 3000 de spectatori, deocamdată planul pare o himeră bună de înfăptuit pentru un alt secol. Opera Națională și Teatrul Național împart aceeași clădire, fără o perspectivă reală de a avea un nou sediu pentru Operă, privându-le astfel de posibilitatea de a susține fiecare un număr optim de reprezentații și a mulțumi un public tot mai numeros.
La Ministerul Culturii îl avem acum pe domnul Breaz, al patrulea ocupant al fotoliului în doar doi ani de guvernare PSD-ALDE. La Ministerul Educației s-a întors a patra oară Ecaterina Andronescu. Slabe șanse să vedem vreun plan concret, vreun program național coerent menit a crește consumul cultural. Până atunci, vor mai veni Zile ale Culturii Naționale și vom asculta aceleași discursuri rostite în gol și fără credință despre unicitatea și perenitatea moștenirii noastre culturale.
Și nici un cuvânt despre viitor.
