Vremea din vremuri

Noaptea trecuta a fost cea mai friguroasa noapte din aceasta iarna. La nivelul tarii cea mai joasa temperatura a fost de -23 de grade inregistrata la Obârşia Lotrului, în Vâlcea, iar cea mai ridicata, de -4 grade Celsius, s-a inregistrat la Constanta.

Astazi, in Moldova, a fost o zi insorita dar foarte rece cu temperaturi diurne care s-au incadrat intre  -6 si -3 grade Celsius. Vantul, orientat dinspre sud-est a suflat slab pana la moderat. La noapte, local, vor fi conditii de producere a cetii. Temperaturile nocturne vor oscila intre -14 si -11 grade Celsius. Spre dimineata, pe spatii restranse, va mai ninge.

Maine, cerul va fi mai mult noros si pe spatii restranse va ninge. Local, vor fi conditii de producere a cetii. Vantul va sufla slab si moderat din sector predominant estic. Maximele termice vor fi usor mai mari decat cele de azi si se vor situa intre -4 si -1 grad Celsius.