Vremea din vremuri

Sharing is caring!

Cerul a fost mai mult noros astazi si s-au semnalat precipitatii sub formă de ninsoare in toata Moldova. Local acestea au fost mai însemnate cantitativ. Vor fi condiții de producere a ceții. Vântul a suflat slab și moderat din sud-est iar temperaturile s-au situat sub mediile multianuale ale acestei perioade si au oscilat intre -6 si -2 grade Celsius. La noapte, minimele se vor incadra intre -8 si -4 grade.

Meteorologii au emis o informare meteorologica de ninsori abundente, vânt şi polei pentru toate judetele Moldovei valabila pana maine la ora 12.00.

Vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat nou de zăpadă mai consistent în zona de munte. La altitudini de peste 1700 m vântul va avea intensificări trecătoare, cu rafale ce vor depăși viteze de 70km/h, iar ninsoarea va fi viscolită. Pe arii restrânse, mai ales în sudul și estul Moldovei, va fi polei sau ghețuș.

shares