Vrancea / Viteza, principala cauza a accidentelor grave

Ieri, 15 noiembrie a.c., în intervalul orar 11.00-15.00, poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, împreună cu poliţiştii buzoieni, au desfăşurat o acţiune pe raza ambelor judeţe, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, în special a celor cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză.

19 permise de conducere au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre care 17 pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h şi 2 pentru depășiri neregulamentare.

În funcţie de încadrarea contravenţională a abaterii săvârşite, polițiștii vrânceni au aplicat 83 de sancţiuni, din care 79 pentru depăşirea vitezei maxime admise, 2 pentru depășiri neregulamentare și 2 pentru alte abateri.

Poliţiştii vrânceni atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum.

Exemple:

La ora 13.55, poliţiştii rutieri au depistat pe DN 2 E 85, pe raza localităţii Urechești, un bărbat, de 31 de ani, din județul Ialomița, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 107 km/h.

Cu o viteză de 109 km/h, a fost depistat conducând un autoturism, un alt bărbat, viteză înregistrată de aparatul radar tip TruCam, pe  un sector de drum limitat la 50 km/h.

Un alt bărbat, de 25 de ani, din Ilfov, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 116 km/h, în interiorul localității Urechești.

Cu viteza de 117 km/h, în zonă de limitare 60 km/h de pe raza localității Pufești circula și un bărbat, din județul Bacău.

Pe raza localității Călimănești, polițiștii rutieri au depistat un bărbat, de 31 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 112 km/h, pe  un sector de drum limitat la 60 km/h.