Vrancea / Talhari prinsi dupa 5 luni

Sharing is caring!

La sfarsitul lunii octombrie, anul trecut, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Panciu au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Străoane, jud. Vrancea, cu privire la faptul că trei persoane necunoscute, cu fețele acoperite, au pătruns în locuința sa și, prin acte de violență, au sustras suma de 10.000 de lei, după care au părăsit imobilul.

În urma cercetărilor efectuate, la  data de 6 februarie, polițiștii pănceni  au  identificat  principalii suspecți în cauză, și anume trei bărbați, doi din comuna Vârteșcoiu, jud. Vrancea, cu vârsta de 34, respectiv 31 de ani și unul din comuna Străoane, în vârstă de 35 de ani.

Față de doi dintre aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a se face propunere pentru arestare preventivă, iar față de cel de-al treilea se va solicita arestarea în lipsă, întrucât este plecat din țară.

 

Talhar la doar 16 ani

La data de 3 februarie a.c., ora 21.13, polițiștii focșăneni au fost sesizați prin 112 de către o femeie cu privire la faptul că în seara zilei respective un individ i-a sustras un telefon, prin acte de violență. La data de 6 februarie a.c., în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului
Focșani au identificat principalul suspect în cauză, și anume un tânăr, în vârstă de 16 ani, din mun. Focșani. De asemenea, prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.

Față de principalul suspect a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

shares