Vrancea | Spargatori de locuinte prinsi de politisti

Sharing is caring!

Din cercetările efectuate până în prezent, doi tineri, domiciliați în municipiul Focșani, respectiv în comuna Tudor Vladimirescu din județul Galați, ar fi pătruns în perioada noiembrie 2019-ianuarie, în mai multe case nelocuite sau ai căror proprietari lipseau o perioadă de la domiciliu, de unde ar fi sustras în principal electronice și bijuterii în valoare totală de aproximativ de 8500 lei.

În acest sens, a fost organizată o acțiune în cadrul căreia s-au executat patru percheziții domiciliare pe raza municipiului Focșani, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri despre care exista suspiciunea că provin de la comiterea mai multor infractiuni de furt din locuință.

Împotriva celor doi s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentați instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate, în vederea documentării și probării întregii activități infracționale.

shares