Vrancea | Minora de 13 ani plecata la miezul noptii din casa, gasita intr-o masina cu doi tineri

Sharing is caring!

În această dimineață, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră, de 13 ani, din comuna Movilița a plecat voluntar de la domiciliu în cursul nopții (ora 00.00) și nu a mai revenit.

În urma investigațiilor efectuate precum și a vizualizării înregistrărilor de pe camerele de supraveghere montate pe raza comunei Movilița s-a stabilit posibilitatea prezenței minorei pe raza comunei Păunești, județul Vrancea.

Imediat, echipe de polițiști au demarat verificări privind acest aspect iar una dintre acestea s-a deplasat către comuna Păunești, însoțită de către persoane din anturajul minorei.

Totodată, după evaluarea situației de fapt, minora a fost dată în urmărire la nivel național și a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, pentru formarea echipelor mixte de căutare.

În timpul deplasării pe DJ 205H, la limita dintre comunele Movilița și Păunești, polițiștii au identificat în trafic un autoturism cu privire la care existau informații că ar fi preluat minora.

Autoturismul în cauză a fost oprit de polițiști, în interior fiind identificați doi bărbați, de 21, respectiv 25 de ani, ambii din comuna Păunești dar și minora căutată.

Toate persoanele identificate au fost conduse la sediul poliției, pentru continuarea cercetărilor.

shares