Vrancea / Mafia padurilor isi face de cap

Ieri, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Fitionești, împreună cu specialişti din cadrul Ocolului Silvic Panciu – Valea Caregnei au depistat un bărbat, de 39 de ani, bănuit de săvârșirea infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi falsificare de instrumente oficiale, respectiv dispozitiv de marcare a arborilor, fapte prevăzute de Legea 46/ 2008 privind Codul Silvic .

Din cercetări a rezultat faptul că în perioada 15 decembrie 2018 – 20 ianuarie cel în cauză ar fi tăiat ilegal 18 arbori din speciile carpen, gorun, jugastru şi ulm dintr-o suprafaţă împădurită, situată pe raza comunei Fitioneşti.

Polițiștii au stabilit faptul că 7 cioate provenite din tăierea ilegală nu prezentau urme de marcare în regim silvic, iar 11 cioate prezentau la bază un cioplaj proaspăt şi amprenta unui dispozitiv circular efectuat pe o suprafaţă care imita forma unui dispozitiv special de marcat.

Au fost ridicate calote cu cioplaj, în vederea efectuării expertizei criminalistice precum şi dispozitivul artizanal susceptibil a fi folosit la falsificarea ciocanului de marcat, respectiv o monedă în valoare de 100 lei, ieşită din circulaţie, emisă în anul 1994.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi falsificare de instrumente oficiale, respectiv dispozitiv de marcare a arborilor.