Vosganian, despre politicienii „hăituiţi” de DNA

Prezent la Iasi, deputatul ALDE Varujan Vosganian a vorbit si despre scandalul DNA din aceasta perioada. Vosganian este de părere ca, in ultima perioada, au avut loc prea multe abuzuri ale procurorilor, dand si exemple in acest sens.
Dan Radu Rusanu, Ovidiu Silaghi sau Olguta Vasilescu au fost doar cateva nume, despre care Vosganian crede ca sunt victime ale procurorilor DNA

”Mie mi se pare că formula ”eu nu răspund inculpaților” este o formulă riscantă. Eu i-aș ruga pe cei care conduc DNA să răspundă, totuși, inculpaților. Să răspundă lui Dan Rușanu, de exemplu. De ce a fost ținut luni întregi la pușcărie. Să răspundă colegului meu, Ovidiu Silaghi, care a demisionat din funcția de ministru, care a fost hăituit până și la Bruxelles, și la care acum o săptămână s-a constatat că fapta nu există. Colega noastră, Olga Vasilescu, care a fost plimbată cu cătușe, ca după aceea să se constate că fapta nu există. Apoi cei 20 de anchetați de la Portul Constanța, care, adunat, au stat mai mult în închisoare decât a stat căpitanul Dreifus pe Insula Dracului, și la care s-a socotit până la urmă că fapta nu există”, a declarat Varujan Vosganian, deputat ALDE.

Totodată, Vosganian mai este de părere că și procurorii ar trebui să răspundă, în cazul în care este cercetat și, de asemenea, să îi fie verificată și munca depusă de-a lungul anilor:

”Nu e normal ca, dacă o persoană este cercetată, să spui că este penală și trebuie să îi retragi toate funcțiile, iar dacă un procuror este cercetat, să fie lăsat în continuare să gestioneze destinele
oamenilor fără niciun fel de reținere. În clipa în care se constată că un procuror a săvârșit abateri grave, de conduită, de deontologie, nu e suficient să îl scoți. Trebuie să te întorci la toate dosarele pe care le-a instrumentat și să vezi ce s-a întâmplat cu ele”, a completat Varujan Vosganian, deputat ALDE.

Deputatul ALDE a mai precizat că el nu crede că avem cazuri de mari corupți în România, având în vedere că, în ultimii ani, din 150 de miniștri, doar trei sunt cercetați penal:

”Dacă se zice că România-i o țară așa de coruptă, spuneți-mi și mie, de la Răzvan Ungureanu încoace, câți miniștri au fost cercetați penal pentru faptele lor în mandat? Câți au fost trimiși în
judecată și câți au fost condamnați? Când am trimis eu scrisoarea (către procurorul general – n.r.), erau vreo 100. Între timp, au devenit mai mult de 150 de miniștri. Domnule, din ăștia 150 nu s-
a declanșat cercetarea penală decât pentru vreo cinci, șase, dintre care avem cazurile… trei sunt acum. Doamna Rovana Plumb, domnul Viorel Ilie… Și am întrebat: și pentru ce au fost acești oameni cercetați? Pentru un examen, pentru o casă zugrăvită, pentru un document la lacul Belina. Bine, mă, dar dacă din 150 de miniștri (nu înțeleg ce zice) de o mare corupție, trebuie să pornească de la Guvern, că acolo sunt banii. Păi dacă în țara asta, în ultimii cinci ani, nu am avut decât cinci miniștri cercetați și aceia pentru fapte minore, pentru ce cărăm după noi stigmatul ăsta? Cui folosește? Nimănui! Nu mai există niciun lider politic important în România care să nu aibă o suspiciune penală asupra sa. Niciunul! Iar cei care am reușit să supraviețuim, suntem o mână, avem pieptul brăzdat de cicatrice și cel puțin în ce-l privește pe Tăriceanu și pe mine, numai constituția noastră nervoasă solidă ne-a ajutat să nu dăm înapoi. Nu se poate să ai o armată fără
generali!”.

Deputatul mai subliniază că scandalurile din domeniul justiției duc la instabilitate politică și la lipsa de credibilitate a României.