Vaslui | Un minor a imobilizat o batrana pentru a-i fura un telefon mobil si 30 lei

Sharing is caring!

Poliţiştii au reţinut un tânăr în vârstă de 16 ani, din municipiul Bârlad, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în seara de 04
februarie, minorul, aflându-se în zona Stadion din municipiul Bârlad, a urmărit un bărbat în vârstă de 70 de ani, în timp ce acesta își făcea cumpărăturile.

Urmărirea a continuat până pe strada Vasile Pârvan , iar când persoana vătămată a intrat într-o scară de bloc, minorul a imobilizat-o și din buzunarul cojocului i-a sustras telefonul mobil și suma de 30 de lei.

Miercuri, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale.

shares