Vaslui | „Piratii” rutieri controlati de politisti

Sharing is caring!

În cadrul a două acțiuni organizate pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, polițiștii au depistat 6 conducători auto care efectuau, în mod ilegal, transport de persoane contra cost. În aceste cazuri, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate, s-a dispus imobilizarea autovehiculelor folosite.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Vaslui, în zilele de 23 şi 27 august,  au controlat 36 de autovehicule, legitimând aproximativ 50 de persoane.  În urma testărilor efectuate cu etilotestul, au fost reținute 3 permise de conducere pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, dintre care 11 la O.U.G. nr. 195/2002, 1 la Legea 132/2017 şi 6 la Legea 38/2003. Acestea din urmă au fost aplicate pe numele a 6 conducători auto care efectuau transport neautorizat de persoane, contra cost, cu autovehicule având capacitatea de transport de până la 8+1 locuri, transfrontalier. În cele 6 cazuri, poliţiştii au reţinut certificatele de înmatriculare şi seturile de plăcuţe cu numărul de înmatriculare, fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculelor pe o perioadă de 6 luni.

La activități au participat 25 de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și pentru acţiuni speciale. Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.

shares