Vaslui | N-a scăpat nepedepsit, arestat la 6 luni după un viol

Un bărbat din judeţul Vaslui a fost arestat preventiv pentru viol la şase luni după comiterea faptei. Potrivit politistilor vasluieni, agresiunea a fost fost comisă pe data 31 decembrie 2018 şi a fost anunţată la numărul de urgenţă 112 a doua zi, victima în acest caz fiind o femeie în vârstă de 72 de ani. Poliţiştii au întocmit la momentul respectiv dosar penal şi l-au reţinut pe bărbatul indicat de victimă drept autor, care nu şi-a recunoscut fapta şi a fost eliberat ulterior.

N-a scapat nepedepsit, arestat  la 6 luni dupa un viol

“În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize genetice, iar în urma rezultatelor s-a pus în evidenţă că bărbatul indicat iniţial de victimă drept autor al faptei se face vinovat de comiterea infracţiunii. Acesta fost reţinut, iar magistraţii de la Judecătoria Bârlad au admis cererea de arestare preventivă a bărbatului.” a declarat pentru Stirile Tele M, Bogdan Gheorghita, purt.cuv. IPJ Vaslui.