Vaslui | Munții de gunoaie au împânzit orașul

Sharing is caring!

In Vaslui, după căderile abundente de zăpadă înregistrate în judeţ la sfârşitul săptămânii trecute, circulaţia s-a desfăsurat cu dificultate, iar deşeurile menajere nu au fost ridicate de mai multe zile. Pe reţelele de socializare, cetăţenii şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care SC Goscom SA Vaslui a acţionat pentru curăţarea drumurilor, degajarea zăpezii sau colectarea gunoiului menajer de la platformele situate în municipiul reşedinţă. Cetăţenii au postat fotografii cu parcări, staţii de autobuz şi trotuare blocate de nămeţi, susţinând că reprezentanţii Goscom sunt depăşiţi de situaţie, aceştia nereuşind să intervină eficient nici măcar în zona centrală a municipiului Vaslui şi cu atât mai puţin pe străzile lăturalnice sau în suburbii. În cursul zilei de vineri, când s-a înregistrat cea mai mare cantitate de zăpadă, pe străzi au fost scoşi la deszăpezire angajaţi ai Penitenciarului Vaslui, iar în weekend, mai mulţi jandarmi, aflaţi în timpul liber, au deblocat căile de acces către şcolile din municipiu, astfel încât elevii să poată ajunge la cursuri.

shares