Vaslui | Microbuz furat din Germania descoperit la Albita

Sharing is caring!

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat, pentru continuarea cercetărilor, un autovehicul marca Mercedes Sprinter, care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania.

Ieri dimineata, în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, B.V., cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, care transporta cu ajutorul unei platforme un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Lituania.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului în cauză, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că microbuzul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania la data de 24.09.2019.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui conaţional, transporta microbuzul în R. Moldova și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 45.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

shares