Vaslui | Masina furata din Olanda depistata la Albita

Sharing is caring!

Duminica dimineata în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, P.R., în vârstă de 38 de ani. Şoferul transporta cu ajutorul unei platforme un autoturism marca Toyota RAV 4, an fabricaţie 2018, înmatriculat în Italia.

Existând suspiciuni cu privire la documentele de înmatriculare ale autoturismului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Olanda la data de 13.12.2019.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că transportă autoturismul în cauză în R. Moldova, la rugămintea unui prieten şi că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 144.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

shares