Vaslui, 23 de dispensare medicale noi

Sharing is caring!

Un număr de 23 de comune din judeţul Vaslui vor avea dispensare medicale moderne, construite prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Vicepreşedintele CJ Vaslui susţine că prin aceste investiţii se doreşte reducerea deficitului de medici de familie din judeţul Vaslui.

‘Există şi comunităţi care au amenajat dispensare cu fonduri proprii, dar este pentru prima dată când un program naţional alocă fondurile necesare pentru construcţia de astfel de dispensare medicale. Se rezolvă astfel o problemă foarte mare a medicilor de familie, cea legată de infrastructură şi dotări. Investiţia în aceste cabinete medicale vine ca răspuns la nevoia medicilor de a-şi desfăşura activitatea profesională în cele mai bune condiţii’, a declarat astazi Ciprian Trifan, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui.

Vicepreşedintele CJ Vaslui susţine că prin aceste investiţii se doreşte reducerea deficitului de medici de familie din judeţul Vaslui.

shares