USAMV Iași finalizează un proiect de anvergură europeană

Sharing is caring!

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) semnaleză finalizarea unui proiect de anvergură europeană. Concret, este vorba despre proiectul ZOE (Zoonoses Online Education), prin intermediul căruia s-a urmărit realizarea unor cursuri online, video, în domeniul comunicării veterinare cu privire la prevenţia, diagnosticarea şi tratarea unor boli care se pot transfera de la animale la oameni.

Proiectul coordonat de USAMV Iași, a fost realizat în parteneriat cu Fundaţia EuroEd Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea ,, Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de Medicină Veterinară de la Universitatea din Zagreb (Croația), Universitatea de Științe
Aplicate și  Soros International House din Vilnius (Lituania), Institutul Zooprofilactic Experimental din Teramo (Italia), Asociația Pixel din Florența (Italia) și Societatea Connectis din Prato (Italia).

Activitățile din cadrul proiectului au demarat în octombrie 2016, iar finalizarea acestora este programată pe 1 martie 2019. Conferința de închidere a proiectului este dedicată prezentării realizărilor propuse.

”Workshop-ul ce va fi organizat pentru acest eveniment va avea loc în data de 28 februarie, ora 14.00 în Sala Verde a USAMV”, a subliniat coordonatorul acestui proiect, prof. univ. dr. Liviu Miron, prorector al USAMV. Proiectul se încadrează în programul Erasmus+, acțiunea privind parteneriatul strategic pentru educație universitară și s-a adresat educabililor de toate vârstele, de la studenți, profesori și specialiști din domeniul medical-veterinar și medical-uman, profesori și viitori profesori, educatori, medici de liberă practică, până la copii cu vârste cuprinse între 6-12 ani și părinți.

Vă invităm să vizitați site-ul, la adresa http://zoeproject.eu și să participați la workshop-ul dedicat finalizării proiectului.

shares