Un primar din județul Botoșani anunță un moment istoric: Cumpără un buldoexcavator!

În multe comune din România și chiar din județul Botoșani, s-au realizat proiecte de milioane de euro. S-au făcut rețele de apă, canalizare, s-au modernizat drumurile și s-au realizat investiții în baze sportive, cămine culturale, iluminat public.

În același timp, sunt și comune unde nu s-a făcut aproape nimic iar primarii ajung să se bucure atunci când cumpără un buldoexcavator. Pe pagina de facebook a comunei Corlăteni din județul Botoșani, apare o postare prin care cetățenii sunt anunțați că astăzi este o zi istorică.

„Astăzi, 29 octombrie 2018, este o zi istorică pentru comunitatea noastră, deoarece primarul comunei, ing. Gavril Costel Cătălin, cu sprijinul deplin al membrilor Consiliului Local Corlăteni, a semnat contractul de finantare, prin AFIR, pentru achiziționarea unui buldoexcavator, ajutorul financiar acordat, fiind nerambursabil.
Este una din etapele care vor duce la dezvoltarea comunei noastre, la crearea unor condiții de trai și de muncă, decente, locuitorilor săi”, este mesajul postat pe pagina de facebook a primăriei Corlăteni.

Sursa: btonline.ro