Un polițist de frontieră a refuzat mita și a sesizat fapta la DGA

Astăzi, 31 august, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 30 ani a fost prins în flagrant de echipa operativă constituită din ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, în timp ce oferea o sumă de bani unui polițist de frontieră pentru a-i permite intrarea pe teritoriul României fără să îndeplinească condițiile legale.
Astfel, tot în cursul acestei zile, un agent de poliție de frontieră din cadrul I.T.P.F. Iaşi – Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, a formulat denunț telefonic la Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, cu privire la faptul că, un cetățean din Republica Moldova i-a oferit o sumă de bani pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu. În cel mai scurt timp a fost constituită echipa operativă care l-a surprins în flagrant pe cetăţeanul moldovean, imediat după ce a oferit mită suma de 50 euro agentului denunţător, cu scopul de a-i permite intrarea pe teritoriul României fără îndeplinirea condiţiilor legale.
Faţă de cel în cauză, procurorul de caz a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, cercetările fiind continuate cu inculpatul în stare de libertate întrucât şi-a recunoscut fapta.
Este pentru a doua oară în această săptămână când polițiști de frontieră denunță astfel de situații. Astfel, la începutul acestei săptămâni (marți, 28 august a.c.), un polițist de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași – Punctul de Trecere a Frontierei Albița a sesizat la DGA faptul că un cetățean moldovean i-a oferit suma de 100 euro pentru a-i permite intrarea în România, deși avea interdicție ca urmare a depășirii termenului de ședere. Acesta este cercetat în prezent sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.