UMF deplange disparitia lui Marin Burlea

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, întregul corp didactic şi administrativ, anunţă cu profund regret stingerea din viață a Domnului Prof.Univ.Dr. Marin Burlea, om de o aleasă noblețe sufletească, membru marcant al vieții medicale și academice românești.

Profesorul Marin Burlea s-a născut în 1949, în comuna Vidra, jud. Ilfov, a absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Iaşi și a devenit medic după ce a învăţat în amfiteatrele Universităţii de Medicină și Farmacie din Iaşi (făcând parte din promoţia 1963).

Profesorul Marin Burlea a susținut cursuri la disciplina Pediatrie, a fost membru al Senatului UMF “Grigore T. Popa” și Prorector al Universității între 2004-2006.

Cariera profesională i-a fost presărată cu peste 300 de titluri ştiinţifice şi cărţi de specialitate.

Profesorul Marin Burlea a deținut numeroase funcții între care amintim Director General al Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii “Sf.Maria” Iaşi și Preşedinte al Societății Române de Pediatrie și a susținut o prodigioasă activitate în Asociaţia Europeană de Pediatrie (EPA) și Academia Europeană de Pediatrie (EAP).

Exprimăm pe această cale întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe familiei îndoliate.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Prof.univ.dr. Viorel Scripcariu