Transplant uimitor la Parhon

Sharing is caring!

În Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ din Iaşi a fost realizat, saptamana aceasta, al cincilea transplant din acest an, acesta fiind, potrivit medicilor, unul atipic. Soţia în vârstă de 58 de ani a donat un rinichi soţului său în vârstă de 60 de ani, care a fost diagnosticat în urmă cu câţiva ani cu insuficienţă renală.

Bărbatul făcea dializă de trei ori pe săptămână, din anul 2017, când a fost diganosticat direct în stadiu final al bolii, neavând altă variantă.

„Mai întâi, bărbatul a fost inclus pe lista de aşteptare în vederea unui transplant de la donator cadaveric, însă în tot acest timp nu a fost selectat. De aceea, soţia dumnealui a fost de acord, şi, din toamna anului 2018, au început demersurile pentru a vedea dacă există compatibilitate între cei doi. Este un caz mai neobişnuit“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog

Reprezentanţii spitalului susţin că astfel de cazuri, în care soţii, care, de fapt, nu sunt rude de sânge, să fie compatibili sunt mai rare, din anul 2000 fiind făcute în total cinci transplanturi între soţi şi alte cinci între rude mai îndepărtate. Cazurile de compatibilitate între soţi sunt, conform medicilor, o raritate, fiind nevoie de analize amănunţite pentru a demonstra acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

shares