“Tolea” trece la clădiri de birouri. Unde vor fi ridicate cele trei turnuri

Consiliul Local (CL) a dat undă verde firmei Cat Construct SRL pentru a construi opt imobile: trei clădiri cu birouri și cinci blocuri cu locuințe colective. Toate imobilele au prevăzut același regim de înălțime: parter, mezanin și 11 etaje, la înălțime maximă de 42 metri. Firma este deținută de Cătălin Tudosă („Tolea”), cel care a amenajat ansamblul Vișoianu din Lunca Cetățuii.

Clădirile de birouri vor fi la bulevard și vor fi unite între ele cu un front la un regim de înălțime parter și un etaj (clădiri spații comerciale și alimentație publică).

Potrivit propunerii urbanistice, proiectul va avea o suprafață desfășurată construită de 100.000 mp, iar investitorul susține că va amenaja 1.400 de locuri de parcare. Investitorul are la dispoziție peste 2,5 ha.

Sursa: Ziarul de Iasi