Toamnă româno – italiană prezentată de Ana Crudu

Maine, de la ora 16, la „LiberThe – CaffeLetterario” din Roma, va avea loc un eveniment duplex cultural realizat în parteneriat cu Ambasada României în Republica Italiană, prezentat de colega noastră, Ana Crudu, în care se vor întâlni românii din diaspora, iubitori de cultură, organizat de Asociația Universul Prieteniei in colaborare cu Cenaclul de la Roma.

Se vor lansa volumele scriitorilor din România: „ Iași, Cetate culturală-oameni, gânduri, fapte” semnat de Mihaela Loredana Gârlea, unde veți putea regăsi și un amplu interviu cu Ana Crudu, precum și volumele „Mansarda timpului” (poezie), autor Mariana Rogoz Stratulat, „ Gânduri din abis” ( poezie), autor Doina Guriță și „Gânduri…din cronici”, autor Petronela Angheluță. Vor fi prezentate, de asemenea, volumele din colecția „Cărțile Prieteniei” , trei dintre autori fiind prezenți la eveniment: Mărioara Vișan (Italia), Daniela Gumann (Austria), Constantin Gumann (Austria).

Recitalul de Jazz susținut de lect. univ. dr. Mihaela Loredana Gârlea (voce) și drd. Cristian Gârlea (pian) vor completa seara culturală de la Roma.