Tinerii de la Cluj află cum e viața de student la Iași

Studenții de la Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj vor afla, vreme de o săptămână, cum este să fii student la Iași. Totul, în cadrul unui schimb de experiență, organizat în colaborare cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza.

În cadrul acestui proiect, Student Exchange Iași-Cluj, în perioada 5-11 martie, 30 de studenți ai Facultății de Business vor participa la cursurile Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor. De asemenea, în perioada 12-18 martie, 30 de studenți ai Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor iași vor participa la cursurile Facultății de Business din Cluj.

Astfel, Liga Studenților Economiști, gazda acestui proiect, a pregătit un program timp de o săptămână prin care tinerii de la Cluj au oportunitatea de a experimenta viața unui student ieșean, de la participarea la cursurile Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, la activitățile de voluntariat din cadrul asociației Liga Studenților Economiști.

„Ne bucurăm că am reușit să facilităm acest schimb de experiență, credem că este o ocazie bună să le arătăm ce oportunități le oferă facultatea din orașul nostru. Sperăm ca acest proiect să aibă continuitate și ca de la an la an să aducem cât mai mulți studenți în acest proiect”, a declarat președintele Ligii Studenților Economiști, Nicu Hilohi.