Tigari de contrabanda ascunse in trenul Prietenia

Aseara, la ora 20.45, poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Iași Feroviar au efectuat formalităţile de frontieră pentru intrarea în ţară a pasagerilor trenului accelerat nr.401, care circulă pe relaţia Chişinău – Iaşi – București

În baza unei informaţii deţinute, lucrătorii noştri au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra vagoanelor trenului. Astfel, au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, într-un loc special amenajat, confecţionat în şasiul unui vagon, pe capetele acestuia, mai multe pachete cu ţigări de contrabandă.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că ţigările aparţin cetățeanului român E.M., în vârstă de 30 de ani, însoțitorul vagonului.

S-a realizat inventarierea bunurilor descoperite şi a rezultat cantitatea totală de 85.400 țigarete (4.270 pachete), de proveniență R. Moldova.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura ridicării ţigaretelor în vederea confiscării, iar persoana a fost sancționată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.