Tarife mai mari la apă

Sharing is caring!

Tarifele si serviciile practicate de ApaVital Iasi vor fi modificate incepand cu data de 1 iulie, atunci cand iesenii vor plati mai mult pentru serviciile de apa-canalizare.
Astfel, apa potabilă produsă, transportată și distribuită pe întreaga arie de operare va costa de luna viitoare 3, 93 lei pe metru cub, fata de 3,61 lei pe metru cub.

Începând cu data de 1 iulie 2018, ApaVital va ajusta preţurile pentru apa potabilă produsă, transportată și distribuită, apa potabilă produsă şi transportată în vederea redistribuirii, apa industrială și tarifele pentru canalizare și epurare, valabile pentru întreaga arie de operare.

”Ajustările de prețuri/tarife au fost avizate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, prin avizul nr. 605.849/07.06.2018 și aprobate de Adunarea Generală a Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași, constituită din unități administrativ teritoriale ale județelor Iași și Neamț, prin hotărârea nr. 22 din 14.06.2018. Ajustarea prețurilor/tarifelor are la bază aplicarea asupra acestora doar a coeficientului mediu de inflaţie previzionat de 6,20% rezultat din datele statistice ale perioadei ianuarie 2017-iunie 2018 şi a metodologiei de calcul aprobate de ANRSC, au anunțat reprezentanții Apavital.

Noile prețuri/tarife practicate de la 1 iulie 2018 de ApaVital vor fi următoarele: Apă potabilă produsă, transportată și distribuită pe întreaga arie de operare de la 3,61 la 3,93
lei/mc, Apă potabilă produsă și transportată în vederea redistribuirii de la 2,15 la 2,34 lei/mc, Apă industrială de la 2,72 la 3,24 lei/mc. Canalizarea și epurarea pentru întreaga arie de operare va fi de la 2,69 lei la 3,20 lei/mc.

Ultima creștere de prețuri/tarife ApaVital a fost consemnată la data de 1 iulie 2017. Odată cu aceste ajustări, prețurile/tarifele practicate de ApaVital se mențin în continuare în ultima treime a topului prețurilor/tarifelor naționale practicate de operatorii de servicii de apă și canalizare.

shares