Suceava / Urs filmat la Ocolul Silvic Brosteni

Sharing is caring!

Un exemplar impresionant de urs a fost filmat la un punct de hrănire amplasat de angajatii Romsilva într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Broșteni.

Pădurile Ocolului Silvic Broșteni asigură toate condițiile necesare unui habitat sănătos. Pentru a evita contactul cu oamenii cei de la Romsilva le asigură ursilor hrană suplimentară, departe de comunitățile locale.

Romsilva gestionează peste 250 de fonduri cinegetice și anual asigură faunei, în total, peste 2.600 de tone de porumb, 1.450 de tone de fân, peste 290 de tone de cereale, 270 de tone plante furajere, peste 190 de tone rădăcinoase și suculente, aproape 170 de tone de fructe, aproape 40 de tone de hrană granulată și peste 300 de tone de sare.

În România, unde există una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Europa, urșii trăiesc în pădurile din zona montană a lanțului carpatic.

Urșii au habitatul în pădurile întinse și liniștite de munte și cele dese din zonele deluroase, având un teritoriu larg care include zone dense, unde își amenajează vizuina sau culcușul de iernat, unde se retrage în timpul somnului de iarnă. În căutarea hranei, urșii fac deplasări lungi, folosindu-și toate simțurile dezvoltate, în special cel oflactiv. Sunt animale omnivore, hrana lor fiind vegetală, dar și de origine animală, de la pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte.

Direcția Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat, din care 21.000 de hectare prin intermediul Ocolului Silvic Broșteni.

Video: Romsilva

shares