Suceava | Traficanti de migranti din Asia, arestati

Sharing is caring!

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava au destructurat un grup infracţional organizat specializat în trafic de migranți în zona de frontieră verde cu Ucraina.

Din cercetări a reieșit că membrii grupării împreună cu cetățeni ucraineni ar fi preluat din zona de frontieră migranți de origine asiatică, care ar fi trecut fraudulos granița. Apoi i-ar fi transportat spre București, de unde aceștia ar fi urmat să se deplaseze în state din vestul Europei.

Polițiștii au efectuat 5 percheziţii domiciliare,  pe raza județului Suceava și au pus în aplicare 4 mandate de aducere emise pe numele membrilor grupului infracţional organizat.

Trei din membrii grupării au fost reținuți și au fost prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Față de altă persoană, a fost luată măsura controlului judiciar.

shares