Suceava: Primăriile nu sunt pregătite de iarnă

Un număr de 20 de primării din judeţul Suceava nu au, deocamdată, încheiate contracte cu operatori pentru a asigura deszăpezirea în această iarnă, au anunţat, astăzi, autoritatile prefectorale.

Potrivit acestora s-au solicitat primarilor informări privind pregătirea pentru sezonul rece 2018-2019, respectiv stocurile de carburant, sare, nisip, utilaje proprii sau închiriate de care ar putea dispune în cazul în care situaţia o va impune.

La aceasta ora,  71 de UAT-uri au transmis că dispun de utilaje şi vor asigura deszăpezirea în regie proprie, 23 au încheiat contracte şi au stabilit numărul de utilaje şi operatorul cu care vor lucra, iar 20 au demarat procedura de achiziţie şi urmează să încheie contracte cu operatorii cu care vor lucra.