Suceava | Peste 550 copaci taiati ilegal la Carlibaba

Sharing is caring!

În ultimele 10 zile, Garda Forestiera Suceava a fost efectuat 34  de controale, respectiv inspecţii de fond şi parţiale în fond forestier şi în vegetaţia de pe terenuri din afara fondului forestier, controale la exploatare în partizi autorizate, controale de circulaţie materiale lemnoase pe drumuri publice şi forestiere, controale la instalaţii de debitat materiale lemnoase, depozite de materiale lemnoase, verificări erori Wood Tracking, verificări zone critice din punctul de vedere al taierilor fara drept de arbori.

În plus, au mai fost făcute 15 verificări pentru acorduri de eliberare formulare documente cu regim special.

Cu această ocazie au fost descoperite cioate provenite de la arbori tăiați ilegal, în număr de 562, cea mai mare marte pe raza Ocolului Silvic Cârlibaba, la un control în colaborare cu Direcţia Silvică Suceava. Volumul arborilor tăiaţi este de 271 mc, cu un prejudiciu de  92.294 de lei.

Prin alte cinci inspecţii de fond, s-au preluat, în vederea întocmirii de contracte de prestări servicii silvice – pază, suprafețe proprietate privată persoane fizice care nu aveau asigurate serviciile silvice însumând 36 de hectare.

De asemenea, a fost făcut un control la exploatare în partizi autorizate, fiind aplicată o sancţiune contravențională în valoare de 2.000 de lei.

Cu ocazia controalelor făcute pe drumuri publice si forestiere a fost dată o amendă în valoare de 5.000 de lei.

Au fost făcute 10 controale la instalații de debitat, fiind făcute verificări la erorile de coduri generate în aplicaţia WoodTracking. Inspectorii Gărzii Forestiere Suceava au dat 10 amenzi în valoare totală de 57.000 de lei.

Garda Forestieră Suceava a confiscat 266 mc de lemn, după cum urmeză: 222 mc lemn rotund lucru rășinoase și 44 mc lemn de foc.

Inspectorii Gărzii Forestiere Suceava au făcut și două verificări în urma unor petiţii primite de la cetăţeni.

Ca urmare a constatărilor din teren, s-au întocmit actele de inspecţie şi control aferente,  urmând a se transmite, acolo unde este cazul, sesizări penale către organele de cercetare penală abilitate. Urmează ca acestea să continue cercetările specifice privind infracțiunile de tăiere ilegală de arbori și distrugere, în vederea identificării autorilor.

shares