Suceava | Peste 3 milioane de euro pentru Aeroport

Sharing is caring!

Lucrările de extindere la noul terminal de pasageri al Aeroportului ”Ştefan cel Mare” Suceava au demarat astazi, finalizarea investiţiei având termen mai 2020.

Investiţia, în valoare de 14 milioane de lei, va permite, după finalizare, deservirea unui trafic de minim 400 de călători la ore de vârf şi de până la 700.000 pe an.

Noul terminal de pasageri, pentru zboruri externe, ce va avea circa 1.600 de metri pătraţi, va asigura, printre altele, procesarea traficului crescut, mărirea numărului de destinaţii, dezvoltarea turismului în Bucovina şi dezvoltarea economică a judeţului Suceava, a regiunii Bucovina şi a regiunilor învecinate.

shares