Suceava / Doi ieseni au intrat in coliziune la Salcea

Sharing is caring!

Ieri dupa amiaza, in jurul orei 15, un tânăr de 20 ani, din mun. Pașcani, jud. Iași, în timp ce conducea autoturismul pe DN29, în loc. Plopeni, oraş Salcea, pe direcţia  Suceava către Botoşani, nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers lovind în spate autoturismul condus de un bărbat de 32 ani, din comuna Ciurea, jud. Iași, care a fost proiectat într-un auto condus de un bărbat de 37 ani, din com. Tudora, jud. Botoșani.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei femei de 72 ani, din comuna Fîntânele, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 20 de ani, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

shares